Biată inimă bolnavă, Făgădău la drum de ţară, Cine-şi mai aduce-aminte Câţi drumeţi te cercetară?
Tu n-aveai zăvor la tindă, Nici scumpete la măsură, Şi-ai cinstit pe fiecare C-un pahar de băutură.
Cum veneau în miez de noapte. Călători pribegi în lume, Toţi stăpâni la tine-acasă, Răi de plată, buni de glume...
Tu la toţi le-ai dat hodină, Şi le-ai dat popas în cale, Pân' s-a risipit pe drumuri Plinul pivniţelor tale.
Azi eşti goală şi săracă, Şi crâşmaru-ţi dă să moară, Cine să-ţi mai treacă pragul, Făgădău la drum de ţară?...
Octavian Goga – poza de NightDragon, in Poezii · 10.1KB
Departe-as vrea de-aici sã vii, In alte lumi senine, In dimineata de Florii Sã mã cunun cu tine.
Sã ne-asezam în sat la noi, S-avem în deal o casa, Sã fiu cel mai cuminte-n sat, Si tu, cea mai frumoasa.
Sã vie si mama la noi, Ca-i necajita tare, Sã aiba tihn-un an ori doi Ori cât pãmânt mai are.
Acolo sã traim în munti De cât trai avem parte, Satenii seara sã-i adun Si sã le spun din carte:
Ca sunt din neam imparatesc, Din tara-ndepartata, Ca tot pamintul rotogol Era a lor odata...
Si ca azi oamenii-nvatati Asteapta sã se nasca Un tinar crai coboritor Din legea romaneasca.
Copiii nostri sã-i inveti Tu: Crezul... Nascatoarea... S-ajung sã-i vad cântind pe toti In strana, sarbatoarea.
Atunce, impacat cu rostul Acestei lumi deserte, Sã mor, sã-mi zica satu-ntreg Un: "Dumnezeu sã-l ierte!"
Iar popii nostru-ntimplator Vreun oaspe-atunci sã-i vie: "Pe cine-ngropi, parinte, azi ?" "Pe-un om de omenie!..."
De-ar fi să-ţi împărţeşti odată Tu bogăţiile ce ai, Din toate darurile tale, Ţi-aş cere-o lacrimă să-mi dai.
Mi-ai da atunci un strop de suflet, Ce din adâncuri îmi răsare, Căci numai din adâncul mării Se pescuiesc mărgăritare...
Octavian Goga -------------------------------------------------------------------------------- O ramură întârziată
Nu ţi-a fost dat să vezi vreodată, Când toamna palidă coboară, ÃŽntr-o grădină despoiată, O ramură întârziată Ce-a înflorit a doua oară?
Nu te-ai oprit atunci în cale Să te întrebi: ce taină, oare, Ascund înţelepciunii tale ÃŽnfriguratele petale, Ca mâine stinse, fără soare?...
Şi dac-o blândă-nduioşare Ţi-a frânt o clipă-n ochi lumina, Cum stai aşa, întrebătoare, Uitându-te la biata floare, Ai înţeles a cui e vina?
E raza, care toamnei mute I-a dat fiorul primăverii. Şi-n preajma morţii abătute A picurat, pe neştiute, Un strop din cântecu-nvierii...
