Night Cafe Forum
Imbina utilul cu placutul. Muzica ,Videoclipuri , Glume , Bancuri , Maxime , Proverbe , Foto , Locuri frumoase , Jocuri , Radio Online , Horoscop , Vremea , Curs Valutar , Legi , Legislatie , Moda , Sport , Tuning Auto , Retete Culinare , Pasari , Pesti , Flori , Decoratiuni , Poezii , Psihologie , Parapsihologie , Filosofie , Enigme , Inventii , Inovatii , Sarbatori , Anunturi , Felicitari , Webmasteri si multe altele…..
|
Lista Forumurilor Pe Tematici
|
Night Cafe Forum | Reguli | Inregistrare | Login
POZE NIGHT CAFE FORUM
Nu sunteti logat.
|
Nou pe simpatie: Thedark15
| Femeie 24 ani Bacau cauta Barbat 24 - 46 ani |
|
|
Liniste
Atâta linişte-i în jur de-mi pare că aud cum se izbesc de geamuri razele de lună.
ÃŽn piept mi s-a trezit un glas străin şi-un cântec cânta-n mine-un dor ce nu-i al meu.
Se spune că strămoşii cari au murit fără de vreme, cu sânge tânăr înca-n vine, cu patimi mari în sânge, cu soare viu în patimi, vin, vin sa-şi trăiasca mai departe în noi viaţa netrăita.
Atâta linişte-i în jur de-mi pare că aud cum se izbesc de geamuri razele de lună.
O, cine ştie - suflete,-n ce piept îţi vei cânta şi tu odată peste veacuri pe coarde dulci de linişte, pe harfă de-ntuneric - dorul sugrumat şi frânta bucurie de viaţă? Cine ştie? Cine ştie?
(1919)
|
|
pus acum 18 ani |
|
|
Gorunul
ÃŽn limpezi depărtări aud din pieptul unui turn cum bate ca o inimă un clopot şi-n zvonuri dulci îmi pare că stropi de linişte îmi curg prin vine, nu de sânge.
Gorunule din margine de codru, de ce mă-nvinge cu aripi moi atâta pace când zac în umbra ta şi mă dezmierzi cu frunza-ţi jucăuşă?
O, cine ştie? - Poate că din trunchiul tău îmi vor ciopli nu peste mult sicriul, şi liniştea ce voi gusta-o între scândurile lui o simt pesemne de acum: o simt cum frunza ta mi-o picură în suflet - şi mut ascult cum creşte-n trupul tău sicriul, sicriul meu, cu fiecare clipă care trece, gorunule din margine de codru.
|
|
pus acum 18 ani |
|
|
Stelelor
C-o mare de îndemnuri şi de oarbe năzuinţi în mine mă-nchin luminii voastre, stelelor şi flăcări de-adorare îmi ard în ochi, ca-n nişte candele de jertfă. Fiori ce vin din ţara voastră îmi sărută cu buze reci de gheaţă trupul. şi-nmărmurit vă-ntreb: spre care lumi vă duceţi şi spre ce abisuri? Pribeag cum sunt, mă simt azi cel mai singuratic suflet, şi străbătut de-avânt alerg, dar nu ştiu - unde. Un singur rând mi-e rază şi putere: o, stelelor nici voi n-aveţi în drumul vostru nici o ţintă, dar poate tocmai de aceea cuceriţi nemărginirea.
|
|
pus acum 18 ani |
|
|
Stalactita
Tăcerea mi-este duhul - şi-ncremenit cum stau şi paşnic ca un ascet de piatră, îmi pare că sunt o stalactită într-o grotă uriaşă, în care cerul este bolta. Lin, lin, lin - picuri de lumină şi stropi de pace - cad necontenit din cer şi împietresc - în mine.
|
|
pus acum 18 ani |
|
|
Izvorul nopţii
Frumoaso, ţi-s ochii-aşa de negri încât seara când stau culcat cu capu-n poala ta îmi pare că ochii tăi, adânci, sunt izvorul din care tainic curge noaptea peste văi şi peste munţi şi peste seşuri acoperind pământul c-o mare de-ntuneric. Aşa-s de negri ochii tăi, lumina mea.
|
|
pus acum 18 ani |
|
|
Pământul
Pe spate ne-am întins în iarbă: tu şi eu. Văzduh topit ca ceara-n arşiţa de soare curgea de-a lungul peste mirişti ca un râu. Tăcere apăsătoare stăpânea pământul şi-o întrebare mi-a căzut în suflet până-n fund.
N-avea să-mi spună nimic pământul? Tot pământu-acesta neindurător de larg şi-ucigător de mut, nimic?
Ca să-l aud mai bine mi-am lipit de glii urechea - indoielnic şi supus - şi pe sub glii ţi-am auzit a inimei bătaie zgomotoasă.
Pământul răspundea.
|
|
pus acum 18 ani |
|
|
La mare
Viţe roşii, viţe verzi sugrumă casele-n lăstări sălbatici şi vânjoşi-asemenea unor plopi ce-şi strânâg în braţe prada. Soarele în răsărit-de sânge-şi spală-n mare lancile, cu care a ucis în goană noaptea ca pe-o fiară. Eu stau pe ţărm şi-sufletul mi-e dus de-acasa. S-a pierdut pe-o cărăruire-n nesfârşit şi nu-şi gaseşte drumul înapoi.
(1919)
|
|
pus acum 18 ani |
|
|
Trei feţe
Copilul râde: "ÃŽnţelepciunea şi iubirea mea e jocul!" Tânărul cântă: "Jocul şi-nţelepciunea mea-i iubirea!" Bătrânul tace: "Iubirea şi jocul meu e-nţelepciunea!"
(1919)
|
|
pus acum 18 ani |
|
|
Amurg de toamnă
Din vârf de munţi amurgul suflă cu buze roşii în spuza unor nori şi-atâta jăraticul ascuns sub valul lor subţire de cenuşă.
O rază ce vine goană din apus şi-adună aripile şi se lasă tremurând pe-o frunză: dar prea e grea povara - şi frunza cade.
O, sufletul! Să mi-l ascund mai bine-n piept şi mai adânc, să nu-l ajungă nici o rază de lumină: s-ar prăbuşi.
E toamnă.
|
|
pus acum 18 ani |
|
|
Vară
La orizont-departe-fulgere fără glas zvâcnesc din când în cand ca nişte lungi picioare de păianjen-smulse din trupul care le purta.
Dogoare.
Pământu-ntreg e numai lan de grâu şi cantec de lăcuste.
ÃŽn soare spicele îşi âin la sân grăunţele ca nişte prunci ce sug. Iar timpul îşi întinde leneş clipele şi aţipeşte între flori de mac. La ureche-i ţârâie un greier.
(1920)
|
|
pus acum 18 ani |
|
|
Daţi-mi un trup, voi munţilor
Numai pe tine te am, trecătorul meu trup, şi totuşi flori albe şi roşii eu nu-ţi pun pe frunte şi-n plete, căci lutul tău slab mi-e prea strâmt pentru straşnicul suflet ce-l port.
Daţi-mi un trup, voi munţilor, mărilor, daţi-mi alt trup să-mi descarc nebunia în plin! Pământule larg, fii trunchiul meu, fii pieptul acestei năprasnice inimi, prefă-te-n lăcaşul furtunilor cari mă strivesc, fii amfora eului meu îndărătnic! Prin cosmos auzi-s-ar atuncea măreţii mei paşi şi-aş apare năvalnic şi liber cum sunt, pământule sfânt.
Când as iubi, mi-aş întinde spre cer toate mările ca nişte vânjoase, sălbatice braţe fierbinţi, spre cer, să-l cuprind, mijlocul să-i frâng, să-i sărut sclipitoarele stele.
Când aş urî, aş zdrobi sub picioarele mele de stâncă bieţi sori călători şi poate-aş zâmbi.
Dar numai pe tine te am, trecătorul meu trup.
|
|
pus acum 18 ani |
|
|
Flori de mac
ÃŽn frunza de cucută amară îmi fluier bucuriile-şi-o neînţeleasă teamă de moarte mă pătrunde, cum vă privesc pe malul mării de secară, flori de mac.
Aş vrea să vă cuprind, că, nu ştiu cum, petalele ce le purtaţi îmi par urzite din spuma roşie a unui cald şi-nflăcărat amurg de vară.
Aş vrea să vă culeg în braţe feciorelnicul avant, dar vi-e atât de fragedă podoabă, că nu-ndrăznesc, o, nici la pieptul gândurilor mele să vă strâng.
Şi-as vrea să vă strivesc, că sunteţi roşii, roşii cum nu au putut să fie pe pământ decât aprinşii, mari stropi de sânge ce-au căzut pe stânci şi pe nisip în Ghetsemani de pe fruntea lui Isus, când s-a-ngrozit de moarte.
(1921)
|
|
pus acum 18 ani |
|
|
Psalm
O durere totdeauna mi-a fost singurătatea ta ascunsă, Dumnezeule, dar ce era să fac? Când eram copil mă jucam cu tine şi-n închipuire te desfăceam cum desfaci o jucărie. Apoi sălbăticia mi-a crescut, cântările mi-au pierit, şi fără să-mi fi fost vreodată aproape te-am pierdut pentru totdeauna în ţărână, în foc, în văzduh şi pe ape.
ÃŽntre răsăritul de soare şi-apusul de soare sunt numai ţină şi rană. ÃŽn cer te-ai închis ca-ntr-un coşciug. O, de n-ai fi mai înrudit cu moartea decât cu viaţa, mi-ai vorbi. De-acolo unde eşti, din pământ ori din poveste mi-ai vorbi.
ÃŽn spinii de-aci, arată-te, Doamne, să ştiu ce-aştepţi de la mine. Să prind din văzduh suliţa veninoasă din adânc azvârlită de altul să te rănească subt aripi? Ori nu doreşti nimic? Eşti muta, neclintita identitate (rotunjit în sine a este a), nu ceri nimic. Nici măcar rugăciunea mea.
Iată, stelele intră în lume deodată cu întrebătoarele mele tristeţi. Iată, e noapte fără ferestre-n afară. Dumnezeule, de-acum ce mă fac? ÃŽn mijlocul tău mă dezbrac. Mă dezbrac de trup ca de-o haină pe care-o laşi în drum.
|
|
pus acum 18 ani |
|
|
ÃŽn marea trecere
Soarele-n zenit ţine cântarul zilei. Cerul se dăruieşte apelor de jos. Cu ochi cuminţi dobitoace în trecere îşi privesc fără de spaimă umbra în albii. Frunzare se boltesc adânci peste o-ntreagă poveste.
Nimic nu vrea să fie altfel decât este. Numai sângele meu strigă prin păduri după îndepărtata-i copilărie, ca un cerb bătrân după ciuta lui pierdută în moarte.
Poate a pierit subt stânci. Poate s-a cufundat în pământ. ÃŽn zadar i-aştept veştile, numai peşteri răsună, pâraie se cer în adânc.
Sânge fără răspuns, o, de-ar fi linişte, cât de bine s-ar auzi ciuta călcând prin moarte.
Tot mai departe sovăi pe drum - şi, ca un ucigaş ce-astupă cu năframă o gură învinsă, închid cu pumnul toate izvoarele, pentru totdeauna să tacă, să tacă.
|
|
pus acum 18 ani |
|
|
Bunătate toamna
Pomi suferind de gălbinare ne ies în drum. O minune e câteodată boala. Pătrunse de duh, fetele-şi lungesc ceara, dar nimeni nu mai caută vindecare.
Toamna surâzi îngăduitor pe toate cărările. Toamna toţi oamenii încap laolaltă. Iar noi cei altădat-atât de răi azi suntem buni, parcă am trece fără viaţă prin aurore subpământeşti.
Porţile pământului s-au deschis. Daţi-vă mânile pentru sfârşit: îngeri au cântat toată noaptea, prin păduri au cântat toată noaptea că bunătatea e moartă.
|
|
pus acum 18 ani |
|
|
Din cer a venit un cântec de lebădă
Din cer a venit un cântec de lebădă. ÃŽl aud fecioarele ce umblă cu frumuseţi desculţe peste muguri. Şi pretutindeni îl aud eu şi tu.
Călugării şi-au închis rugăciunile în pivniţele pământului. Toate-au încetat murind sub zăvor.
Sângeram din mâni, din cuget şi din ochi. ÃŽn zadar mai cauţi în ce-ai vrea să crezi. Ţărâna e plină de zumzetul tainelor, dar prea e aproape de călcâie şi prea e departe de frunte. Am privit, am umblat, şi iată cânt: cui să mă-nchin, la ce să mă-nchin?
Cineva a-nveninat fântânile omului. Fără să ştiu mi-am muiat şi eu mânile în apele lor. Şi-acuma strig: O, nu mai sunt vrednic Să trăiesc printre pomi şi printre pietre. Lucruri mici, lucruri mari, lucruri sălbatice - omorâţi-mi inima!
|
|
pus acum 18 ani |
|
|
Sufletul satului
Copilo, pune-ţi mânile pe genunchii mei. Eu cred că veşnicia s-a născut la sat. Aici orice gând e mai încet, şi inima-ţi zvâcneşte mai rar, ca şi cum nu ţi-ar bate în piept, ci adânc în pământ undeva. Aici se vindecă setea de mântuire şi dacă ţi-ai sângerat picioarele te aşezi pe un podmol de lut.
Uite, e seară. Sufletul satului fâlfâie pe lângă noi, ca un miros sfios de iarbă tăiată, ca o cădere de fum din streşini de paie, ca un joc de iezi pe morminte înalte.
|
|
pus acum 18 ani |
|
|
Amintire
Unde eşti astăzi nu ştiu. Vulturii treceau prin Dumnezeu deasupra noastră. Alunec în amintire, e-aşa de mult de-atunci. Pe culmile vechi unde soarele iese din pământ privirile tale erau albastre şi-nalte de tot. Zvon legendar se ridică din brazi. Ochi atotinţelegător era iezerul sfânt. ÃŽn mine se mai vorbeşte şi astăzi despre tine. Din gene, ape moarte mi se preling. Ar trebui să tai iarba, ar trebui să tai iarba pe unde-ai trecut. Cu coasa tăgăduirei pe umăr în cea din urmă tristeţe mă-ncing.
(1924)
|
|
pus acum 18 ani |
|
|
Biografie
Unde şi când m-am ivit în lumină nu ştiu, din umbră mă ispitesc singur să cred că lumea e o cântare. Străin zâmbind, vrăjit suind, în mijlocul ei mă-mplinesc cu mirare. Câteodată spun vorbe cari nu mă cuprind, câteodată iubesc lucruri cari nu-mi răspund. De vânturi şi isprăvi visate îmi sunt ochii plini, de umblat umblu ca fiecare: când vinovat pe coperişele iadului, când fără păcat pe muntele cu crini. ÃŽnchis în cercul aceleiaşi vetre fac schimb de taine cu strămoşii, norodul spălat de ape subt pietre. Seara se-ntâmplă mulcom s-ascult în mine cum se tot revarsă poveştile sângelui uitat de mult. Binecuvânt pânea şi luna. Ziua trăiesc împrăştiat cu furtuna.
Cu cuvinte stinse în gură am cântat şi mai cânt marea trecere, somnul lumii, îngerii de ceară. De pe-un umăr pe altul tăcând îmi trec steaua ca o povară.
|
|
pus acum 18 ani |
|
|
La curţile dorului
Prin vegherile noastre - site de in - vremea se cerne, şi-o pulbere albă pe tâmple s-aşază. Aurorele încă se mai aprind, şi-asteptam. Asteptam o singură oră să ne-mpărtăşim din verde imperiu, din raiul sorin. Cu linguri de lemn zăbovim lângă blide lungi zile pierduţi şi străini. Oaspeţi suntem în tinda noii lumini la curţile dorului. Cu cerul vecini cu toate că mult mai puţin o să pară. Aşteptam să vedem prin columne de aur Evul de foc cu steaguri paşind, şi fiicele noastre ieşind sa pună pe frunţile porţilor laur.
Din când în când câte-o lacrim-apare şi fără durere se-ngroaşă pe geană. Hrănim cu ea Nu ştim ce firavă stea.
|
|
pus acum 18 ani |
|
|
Glas în paradis
Vino să şedem subt pom. Deasupra-i încă veac ceresc. ÃŽn vântul adevărului, în marea umbr-a mărului, vreau părul să ţi-l despletesc să fluture ca-n vis către hotarul pământesc.
Ce grai în sânge am închis? Vino să şedem subt pom, unde ceasul fără vină cu şarpele se joacă-n doi. Tu eşti om, eu sunt om. Ce grea e pentru noi osânda de a sta-n lumină!
|
|
pus acum 18 ani |
|
|
Iubire
Iubeşti - când ulciorul de-aramă se umple pe rând, de la sine aproape, de flori şi de toamnă, de foc, de-anotimpul din vine.
Iubeşti - când suavă icoana ce-ţi faci în durere prin veac o ţii înrămată ca-n rana străvechiului verde copac.
Iubeşti - când sub timpuri prin sumbre vâltori, unde nu ajung sorii, te-avânţi să culegi printre umbre bălaiul surâs al comorii.
Iubeşti - când simţiri se deşteaptă că-n lume doar inima este, că-n drumuri la capăt te-aşteaptă nu moartea, ci altă poveste.
Iubeşti - când întreaga făptură, cu schimbul, odihnă, furtună îţi este-n aceeaşi măsură şi lavă pătrunsă de lună.
|
|
pus acum 18 ani |
|
|
Ce aude unicornul
Prin lumea poveştilor zumzetul veştilor.
Prin murmurul mărilor plânsetul ţărilor.
Prin lumea aievelor cântecul Evelor.
Prin vuietul timpului glasul nimicului.
Prin zvonul eonului bocetul omului.
|
|
pus acum 18 ani |
|
|
Lauda suferinţei
Atâţia dintre semeni nu prea ştiu ce să înceapă-n zori cu suferinţa. Ei nu-şi dau seama nici spre seară de prilejul chemat să-nalţe mersul, cunoştinţa.
Suferinţa poate fi întuneric, tăciune în inimă, pe frunţi albastru ger, pe coapsă ea poate fi pecete arsă cu fier, în bulgăre de ţărână o lacrimă sau sâmbure de cer.
Nu mai calcă pe pământ cine calcă-n suferinţă. Ea schimbă la faţă argila, o schimbă în duh ce poate fi pipăit, duios, cu stiinţă.
Tată, carele eşti şi vei fi, nu ne despoia, nu ne sărăci, nu alunga de pe tărâmuri orice suferinţă. Alungă pe aceea doar care destramă, dar nu pe-aceea care întăreşte fiinţa-ntru fiinţă.
Fă ca semenii noştri, de la oameni la albine, de la-nvingători la biruiţi, de la-ncoronaţi la răstigniţi, să ia aminte că există pretutindeni şi această suferinţă, până astăzi şi de-acum înainte singura legătură între noi şi tine.
|
|
pus acum 18 ani |
|